Pasivism vs. eroism în societatea românească
Eroismul este puterea de a ne învinge pe noi înşine pentru a face să triumfe valorile ideale dictate de propria noastră conştiinţă. (Ion Gavanescu)
Eroismul nu a fost niciodată cercetat sistematic în științele comportamentale. Eroii și eroismul par a fi concepte cel mai bine explorate de literatură, artă, mitologie și cinematografie. Ne interesează povestirile eroice deoarece ele servesc ca repere pentru a ne aminti că oamenii pot rezista răului, că pot să nu cedeze ispitelor, pot să se ridice deasupra mediocrității și să acționeze când alții ezită. Dorința de a risca viața poate părea o relicvă din alte vremuri.
Fiecare dintre noi poate să devină un erou în funcție de modul în care ne raportăm la situația cu care ne confruntăm. În general, nu se știe care este matricea de decizie a eroilor în momentul în care ei aleg să se angajeze în acțiuni de mare risc. Însă, pentru ca acest lucru să fie realizat, important este ca societatea să favorizeze „imaginația„ eroică a cetățenilor săi. Întrebarea decisivă este dacă ni se implementează spiritul de sacrificiu, dacă suntem învățați în a acționa spre a-i ajuta pe alții în a preveni prejudicierea lor sau nu acționăm deloc? Realitatea ne demonstrează că acest spirit este cultivat în instituțiile militarizate, însă nu și în cadrul societății civile. Școala și biserica, ca instituții formatoare, nu sunt interesate de acest aspect, prioritățile lor fiind de cu totul o altă natură. Însă, această situație nu face decât să demonstreze că atunci când incompetența educațională se dublează cu indiferența și indecizia, rezultatul este incapacitatea de a acționa atunci când aceasta este esențială pentru supraviețuire sau salvare. Iar din acest punct de vedere, vinovăția este mult mai extinsă!!!
Maternitatea Giulești a oferit în același scenariu două situații diametral opuse: implicare până la sacrificiu și pasivism până la repulsie. Eroism și indiferență. O imagine contrastantă a unei Românii prăbușite. Reliefând o criză de sistem mult mai profundă decât ceea ce pare la suprafață. O criză care și-a solicitat tributul în sânge sub ochii „nevinovați„ ai spectatorilor. Este, de fapt, o dilemă existențială, creată de disputa dintre binele și răul din propria noastră viață.
O dilemă surprinsă până la detaliu de poetul rus Alexander Soljenițîn, fost deținut în Gulagul stalinist: „Granița dintre bine și rău se află în centrul inimii fiecărui om. Și cine vrea să distrugă o bucată din propria-i inimă?„
Bine sau rău? Deocamdată, instituțiile educative nu au capacitatea și nici voința de a ne învăța să distrugem răul! În consecință, ne complacem cu el, acceptându-l și conviețuind în pace. Fără spirit de sacrificiu, fără acțiuni eroice, fără inițiative sociale. Continuăm să rămânem impasibili și să privim imperturbabil cum răul ia amploare. Distrugând orice fărâmă de bine…
Did you enjoy this post? Why not leave a comment below and continue the conversation, or subscribe to my feed and get articles like this delivered automatically to your feed reader.
Comments
“… – Drăguţule bace!
Dă-ţi oile’ncoace
La negru zăvoi,
Că-i iarba de noi
Şi umbra de voi.
Stăpîne, stăpîne,
Iţi cheamă ş’un cîne
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l’apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul Ungurean
Şi cu cel Vrâncean!
- Oiţă bîrsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
In cîmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean
Şi lui Ungurean
Ca să mă îngroape
Aice pe- aproape…”
Nu mai avem nici măcar mintea şi curajul unei biete oi. Şi de-o fi să murim… 
[Reply]
Am impresia ca romanii cred ca multe lucruri, in lumea civilizata, se intampla de la sine si ca ei nu trebuie sa faca nimic. Cum au crezut ca e destul sa declaram ca Romania e o tara democratica pentru a avea libertate si bunastare. Se leaga din nou cu religia; “cum o da Dumnezeu”.
[Reply]
Tot legat de pasivismul care caracterizeaza o buna parte a societatii noastre, rememorez ceea ce s-a intamplat la Galati in timpul inundatiilor. Si ma refer aici la unii locuitori ai acestui oras care in loc sa puna umarul si sa ajute la construirea de diguri care sa opreasca apele, stateau la o terasa din apropiere si beau bere in timp ce alti oameni, din alte localitati, s-au oferit sa faca munca voluntara in ajutorul confratilor. Iar replica care m-a socat a fost cea in care un galatean, intrebat de e nu ajuta si el, a raspuns, sec, ca nu a fost solicitat. Mai avem oare cuvinte?
[Reply]
“Eroism și indiferență. O imagine contrastantă a unei Românii prăbușite. Reliefând o criză de sistem mult mai profundă decât ceea ce pare la suprafață”
Prăbuşirea României a fost pusă la cale chiar de către noi înşine, generalizând. Cu toate că eu – unul – nu mă simt vinovat. Şi nici alţii – cum eşti tu, spre exemplu – nu sunt vinovaţi. Nici nu a fost nevoie să ne pună alţii pe butuci, ne-am pus singuri. Prin indiferenţă, prin lipsa de asumare a responsabilităţii, prin furatul căciulii, prin datul la gioale, prin ipocrizie etc… Şi ar mai fi multe de trecut pe listă. Însă le cunoaştem cu toţii…
[Reply]
@Ana Maria,
Bine ai venit! Intr-adevar este revoltatoare atitudinea de indiferenta,insa este un rezultat al modului in care s-a inteles a fi facuta educatia in Romania. Lipsa de implicare civica nu ar trebui sa mai surprinda pe nimeni. Acum culegem roadele…
[Reply]
@Adela Onete,
Unii nu o numesc lipsa de curaj, ci precautie. Ceea ce ne face ca sa ne derulam viata avand o atitudine de rezerva. Insa, dincolo de aceasta, are si oaia mioritica valoarea ei existentiala.
[Reply]
Cristian Lisandru.
Faultarea a devenit deja o placere. Aproape ca am devenit un popor masochist. Atat de mult s-a practicat sportul acesta incat este dificil sa ne mai debarasam de el. Il deplangem, insa jocul continua!!!
[Reply]
@Andrei Pop,
Confundarea crestinismului cu superstitia ne-a facut mult rau. Si de aici deriva si fatalismul care ne macina existenta. Avem impresia ca suntem religiosi, insa in mentalitate nu suntem departe de antichitatea pagana.
[Reply]
MIHAELA P,
Cunosc episodul pe care il descrii. Insa, nu ma mai surprind astfel de situatii. Erau de asteptat. Si cele care vor veni ne vor lovi si mai tare sub centura. Ca sa nu mai avem nici o replica…
[Reply]
Corecte foarte adevarate sunt afirmatiile tale.Te-am analizat putin in ansamblu.Imi place stilul tau,spre deosebire de alte bloguri,aici gasesc o,,ironie constructiva,”-te incita la discutii cel putin*,cu bun simt si o oarecare doza de umor sec.Cat despre eroism-bine ai zis ca fiecare dintre noi poate deveni un erou atata timp cat dezvolta increderea in sine.Iar acea matrice de decizie se presupune a fi insasi forta ,,puterii”-de unde expresia -,,omul potrivit in locul potrivit”.Cand nu mai ai putere devii fie indiferent ,pasiv,fie vulnerabil si comiti greseli.Este?
[Reply]
In esenta ma intereseaza omul cu care comunic-gradul lui de umanitate si personalitatea lui.Prea putin ma implic in a comenta evenimentele mondene ptc ele vin si pleaca iar nu stiu cat de mult le putem influenta ,,noi”cursul.Personal am o alta filozofie despre viata…Dar vreau sa te intreb ceva daca se poate…Ai un prototip dupa care te ghidezi sau pur si simplu asa esti tu,fie si pt faptul ca esti foarte matinal,ti se impune de circumstante sau asa ai ales singur?-scuza-mi indiscretia.O sa astept dimineata ca sa-mi raspunzi.Intentionam sa aflu cat de liber te simti in pielea ta…incaodata scuze.
[Reply]
@karyna,
Sunt provocatoare comentariile tale si nu pot decat sa ma bucur ca astfel de persoane sunt interesate de genul meu de abordare a realitatilor pe care suntem nevoiti sa le traim.
Sunt de acord cu tine ca puterea vine din constienta utilitatii, a faptului ca te gasesti la locul potrivit. In momentul in care o asemenea certitudine lipseste, orice initiativa isi pierde din consistenta. Insa, in aceasta privinta nu cred ca trebuie sa confundam realismul cu naivitatea. Nu sunt un pesismist, ci un optimist moderat. Insa, nici nu accept atitudini pline de speranta care nu sunt decat naivitati fara suport. Ma straduiesc sa identific corect realitatile, chiar daca sunt dureroase, insa curajul confruntarii cu este singura varianta care mai poate genera schimbarea.
In ceea ce priveste supotul care imi alimenteaza gandirea, pot afirma ca exista un prototip care ma pasioneaza. Nu unul strict personal, ci unul general care are anumite trasaturi comune. Este vorba de modelul persoanei cu gandire independenta, implicata in actiuni de schimbare a mentalitatilor colective. Exact aceasta incerc sa fac si eu, fara a avea pretentia ca voi ajunge la nivelul celor care imi servesc ca model. Iar aici as putea incepe enumerarea cu Iisus Hristos (care a fost permanent in lupta cu mentalitati retrograde), continuand cu Socrate, Martin Luther King, Bonhoeffer si chiar cu Traian Popovici (cel in numele caruia de fapt am initiat blogul). Practic, gandirea mea este modelata de astfel de persoane (iar lista poate continua) la care se adauga foarte multa literatura de specialitate citita. Si cu toate acestea, ma simt foarte liber. Se vede si dupa continutul articolelor mele, care nu sunt chiar foarte digerabile. Iar atunci cand am constatat ca ma pot face util si altora am inventat…un blog! Anterior am initiat un ONG.
Despre rolul modelelor m-ai provocat deja sa scriu un alt articol, chiar urmatorul!!!
Sper sa putem continua dialogul,,,
[Reply]
Stăm prost la eroisme. Recent am postat un text de atitudine ce a stîrnit un foarte slab ecou în inimile pufos-antifonate ale receptorilor.
[Reply]
Pro Atitudine - 20 x Schindler Reply:
September 8th, 2010 at 7:34 pm
Injuraturile sunt parte a noului stil de viata care se constituie in Romania. Iar daca acestea lipsesc, indiferenta isi face simtita prezenta. Iar orice initiativa buna este desconsiderata deoarece nu face parte din programul vietii cotidiene…
[Reply]
Interesant ce spui tu aici. Intr-adevar problema este mult mai extinsa si atinge o mare parte din societatea romaneasca. Eu am fost profund indignata de ceea ce s-a intamplat la Maternitatea Giulesti plecand de la atitudinea soferului care a parcat masina in fata unitatii si nu s-a sinchisit sa o mute de acolo nici atunci cand interveneau salvarile, ducand pana la indiferenta asistentelor care participau la o aniversare in loc sa aiba grija de copii!!
Indiferenta ca si somnnul natiunii nasc monstrii! De aici, din pacate, nu mai e mult pana la dizolvarea unei natiuni..
[Reply]